„Popoare… vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.” (Psalmul 62:8)

     Viața poate părea copleșitoare când ești responsabil pentru plata ipotecii sau a chiriei, a facturilor de întreținere, a îmbrăcămintei pentru întreaga familie, a cheltuielilor din ce în ce mai mari pentru mâncare, transport și taxe școlare, plus o contribuție lunară pentru o pensie privată! Și presiunea este și mai mare dacă ești angajat cu jumătate de normă sau ești șomer. Spre cine te poți întoarce? Înconjurat de dușmani, împăratul David s-a întors spre Dumnezeu: „Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea! Da, El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina!” (Psalmul 62:5-6). Ție, de unde îți vine nădejdea? De la o economie mai bună, sau de la piața forței de muncă? Din promisiunea guvernanților că vor veni vremuri mai bune? Nădejdea lui David venea din ceva sigur: el s-a așteptat să găsească răspunsul în caracterul neschimbător al lui Dumnezeu și în credincioșia Sa. Când ne cuprinde anxietatea, începem să ne văicărim: „Doamne, dacă…?” – și urmează o întreagă listă… Ne concentrăm asupra fricilor noastre, ne simțim complexați, și cădem pradă disperării. A fi conștient de nevoi înseamnă a fi responsabil, dar a fi copleșit de ele este dovada faptului că noi apelăm la sursa greșită pentru răspunsuri. Ne-a rămas de la George MacDonald (autor și lucrător creștin din Scoția, mentorul lui Lewis Caroll de la care ne-au rămas „Peripețiile Alisei…”) acest gând: „Ne uităm la Dumnezeu ca la ultima noastră resursă. Apelăm la El numai când nu mai avem la cine să mergem. Și atunci, vedem că furtunile vieții ne-au dus, nu pe stânci, ci la limanul dorit!” Împăratul David avea doar această nădejde, cînd a spus: „Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea!” Domnul a fost sursa nădejdii lui David, dar care este sursa ta? Doar Dumnezeu, și nimeni altul – ar trebui să fie sursa ta extraordinară. Pentru că Dumnezeu Și-a dat Fiul pentru noi, este dovada supremă că (Romani 8:32) „ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile”!